În tihnă

Sunt sute de carti pe care cu siguranta nu le voi citi niciodata desi stiu ca m-ar imbogati – remarcam eu dand peste un site belgian de training. Asa mi-a venit in minte si ca sunt sute sau poate mii de oameni pe care cu siguranta nu-i voi cunoaste niciodata desi stiu ca prezenta si vorbele lor m-ar imbogati… la fel si filme, locuri, actiuni cu care n-am sa am de-a face desi… Ma apucase tristetea pentru ceea ce n-am si nici nu voi avea, asa ca am continuat, ca tot ma obisnuisem: dar daca eram barbat? Sau aeroplan? Sau papadie? Sau macar blonda cu picioare lungi?? De curand am vazut un film (de pe la jumate) in care personajul principal facea un documentar despre Dumnezeu – in care nu stia daca sa creada sau nu – pana cand nevasta ii naste prematur si sunt amandoi (mama si copilul) la limita vietii. O prietena credincioasa il intreaba la telefon pe proaspatul tata: “ Daca spui ca iti iubesti copilul, ce ai face pentru ca el sa traisaca?” “Orice”, ii raspunde acesta, “as prefera sa mor ...

- Mama, în colțul ăsta era un steag... și se uită întrebător la mine. Dacă mai era aici, puteam să ți-l arăt, dar nu mai e! (Eu sunt singura persoană din casă care ARUNCĂ lucruri, aș putea să fiu vinovată?) - Am rupt mai demult colțul ăsta și am pierdut steagul... Uf, am scăpat de data asta!!!

     Duminica, drumul de pietre pe care tot suiam s-a terminat si ne gandeam sa ne punem cortul, ca se inseara.       Nea Tudor venea de la un vecin care-i daduse o sticla de vin: “bre domnita, nu va costa nimic, stati la mine”.       A doua zi, pe la 7, in GAZ-ul rusesc proaspat vopsit trei copii cu furci plecau la camp. Pe carari, top managementul satului, oameni bronzati, in camasi albe si cu palarii de paie (ca sa nu-i parjoleasca soarele) plecau la intors brazdele de pe dealuri.       Pana ne-am facut noi focul la soba, am carat galetile cu apa de baut si spalat, pana am dibuit oul in cuibar si l-am fiert, pana am prins cainele care scapase cu tot cu lant… incepusera deja sa se intoarca de la camp carele cu boi incarcate cu fan uscat. Trageau la magazin (singurul) ca sa cumpere paine si un suc – era deja amiaza si nu mai puteau sta pe camp. In sat se stie fiecare de unde vine si unde merge: la camp, la prima...

     Fiu-meu, 6 ani, trecând pe lângă televizorul aprins: „dragoste adevărată, ca între mine și Bianca."       Eu: păi nu ziceai că o iubești pe Maria?       - Ba da, și pe Maria și pe Mădă.       - Și ce faci dacă una dintre ele vrea să o iubești doar pe ea?       - Păi e secret pentru fiecare. Și dacă e să aleg..... Maria e cam grăsuță, Mădă e cam slăbuță... Bianca e cam potrivită.       - Și dacă una din ele va dori să te căsătorești cu ea, ca să vadă ca o iubești?       - Păi nu era chestia aia cu nunta de aur, de argint și de platină? Aur cu Bianca, argint cu Maria și platină cu Mădă.       - Dragule, vestea proastă e ca aurul, argintul și platina erau cu aceeași persoană.       - Ah.       - Cel puțin, asa e in Europa. Pe alte continente poti sa ai si trei neveste.     ...

(Yourcenar, femeia indragostita de imparatul Hadrian, indragostit de servitorul sau, care s-a sinucis). in timp ce altii fac ceva, eu scriu. De la minunata Vila d'Este in metroul Bucuresti: trei barbati pe scaune beti-morti, cu sticle de bere in maini, dormitand (bine ca nu li se facuse rau!). M-am gandit ca poate muncisera pe schele toata ziua si ii batuse soarele in cap, saracii. Pe urma am vazut ca aveau maini curatele, deci nu prea erau muncitori (unul vopsit frumos cu suvite, tricou de fitze...). Niste animalute bipede. Henri se uita la ei, apoi la mine, intrebator. Eu nu zic nimic si apoi jucam jocul cu "ghici la ce numar ma gandesc?" nu mi-a iesit decat o data. La Roma barbatii erau imbracati in costume elegante, iar cersetorii estropiati erau romani - ei ziceau ca din Fagaras. La noi, oameni plictisiti - de ei, de viata, de prostie.. La Roma e multa apa care spala. Poate tristetea, plictiseala, prostia. Si, cu siguranta nu se iau atata in serios: calca peste at...

Se pare ca imi place mult apa - nu purtam umbrela din cauza fantanilor ci a ploii..

Cel mai bine ma simt in avion - parca as fi de acolo, din cer - si-imi doresc sa dispar intr-o zi intr-un nor. Iar dupa ce voi diparea, ceva din mine va putea fi regasit in Fontana di Trevi - locul in care un rau subteran iese la suprafata printr-o sculptura imensa, la capatul unui palat.

Am visat azi-noapte ca sunt floare.  Ce traire stranie!  Și de dimineata m-am trezit.  oare?

aveam odata un catel: Bibicu. Ne intelegeam perfect, cand avea chef pleca la plimbare, dupa ce lipsea 2 - 3 zile stia ca urmeaza sa-i dau cu spray de capuse, intelegea procedura si rezista stoic... pana ce am plecat intr-o tabara si bunica mea l-a dat, toata familia sustinand ca a disparut. Am suferit groaznic o data pentru ca imi lipsea cainele si-apoi pentru ca aveam sentimentul oribil ca sunt mintita si nu pricepeam de ce (regula era: spune adevarul si nu ti se va intampla nimic). Zilele trecute familia imi reprosa ca sunt singura persoana din casa care arunca lucrurile altora fara sa-mi pese daca lor le sunt sau nu de folos: pur si simplu mi se par multe si inutile. Ba chiar mama zicea ca i se pare ca e un gest de dominare.. Lectia cu Bibicu m-a invatat ca nu conteaza ce simte alticeva, daca tie nu-ti foloseste (un caine, de pilda) poti sa-l dai - suferinta trece. Apoi, e profitabil sa minti: iti demonstrezi superioritatea si ii impui celuilalt vointa ta. De cand mi-a picat fisa...

     Făceam placintă cu mere cu fiu-meu, de 6 ani, si ușa de la bucătărie se tot deschidea (fireste, bate vântul, mă gândeam) Și-mi trece brusc prin minte: dacă or fi entitati care se plimbă de capul lor.??      Exasperată să tot închid ușa, zic cu voce tare: măi, da mulți mai sunteti!       La care, copilul imi răspunde: "ah, nu, sunt prietenele mele, fantomele, care au venit și ele la plăcintă". - Daaa??? zic eu cu ochii mari. Da' tu vezi si alte fantome mai "rele"? - Mmmm, da, dar numai pe cele vizibile.

Era o poveste despre un om care mergea cu copilul lui pe un magarus si, trecand printr-un sat, oamenii l-au certat ca omoara magarusul sub greutatea lor, s-au dat jos si-n satul urmator oamenii si-au batut joc de ei ca merg pe jos si mandrete de animal nu cara nimic, apoi l-a suit pe copil pe magar si in urmatorul sat oamenii l-au certat pe copil ca bietul tata merge pe jos iar el, tanar, se lafaie pe magarus... si tot asa, nicicum nu era bine. In urma povestii cu pasaroiul-ingeroi am primit tot felul de comentarii: ba ca ce inger e ala, ba ca precis era un trimis din partea neagra ca sa para alb, ba ca e minunant sa poti vedea asa un pasaroi... en fin. De aproape 40 de ani tot caut ADEVARUL ala, despre care am auzit si eu de la altii. Inainte sa stiu sa citesc traiam certitudinea ca vin din infinit si ca acolo e casa mea ("infinit" e un cuvant sarac dar n-am altul mai aproape de ce simteam), iar meseria pe care mi-o alesesem era cea de "intelept". Fireste ca atunc...

Ieri am fost la intalnirea cu Tobias, despre care stiam din news-ul editurii For You - ba chiar imi propusesem sa merg pana la New York anul asta, ca sa particip la Crimson Circle, fara sa stiu ca va veni in Bucuresti. Channellingul facut de Jeff a durat cam jumatate de ora iar transmisia facuta de el m-a purtat intr-un spatiu pe care il mai intalnisem o data la o optimizare facuta la radiestezie: sus, de-asupra capetetelor, plutind alaturi de alte fiinte cu aripi imense... Recunosc, imaginea de acum 8 ani, o uitasem. De data asta mi-a revenit uimitor si am putut sa o identific cu senzatiile pe care le aveam in copilarie, inainte de a adormi: era acelasi spatiu in care intram in starea dintre trezie si vis. Iar cuvintele lui Tobias m-au facut sa plang: spunea ca de-acum nu ne va mai parasi. Va fi mereu cu noi, chiar si dupa ce vom iesi pe usa. M-am simtit din nou acasa. Acel "acasa" pe care mi-l doream de multe ori in clipele de deznadejde - desi, fizic, eram "acasa...