În tihnă

     Azi mi-am dat seama că am de toate: ani, cărţi, kilograme, probleme, sănătate, mâncare, haine, străzi pe care să merg cu bicicleta, pe alocuri şi piste, nervi, amintiri, o grămadă de succese (sau succesuri), diplome, bucurii neaşteptate, bani, propuneri interesante, întrebări, proiecte, timp, prieteni, natură, dezamăgiri, depresii, idei...       Oare sunt chiar normală??

Dacă aş fi fost bărbat, mi-ar fi plăcut să trăiesc în Orient. Spaţiile interioare au forme de femei: moscheile, hamamul sunt rotunde, calde şi moi. Femininul este învăluit, întrezărit, simţit şi se foloseşte după un anumit ritual. Exteriorul este pietros, dur, în plină arşiţă, fără umbră. Ca europeancă, m-am simţit agresată de privirile bărbaţilor, de faptul că ei mergeau înainte, doar ei stăteau în cluburi şi jucau pietre sau discutau - pesemne şi ei se simţeau agresaţi de braţele mele goale sau pletele în vânt...M-a uimit luxul magazinelor cu haine tradiţionale musulmane - pe care nu ai ocazia să le vezi în Europa, calitatea, textura, forma pe care nu le-aş fi bănuit vreodată. Am fost tentată de nenumărate ori să-i judec pe barbaţi ori pe femei dar ceva mă opreşte: cum de a putut un arhitect ca Mimam Sinan să dea atâta tandreţe şi graţie moscheilor lui, cum poate un bărbat să construiască un spaţiu atât de cald ca interiorul unui loc în care se roagă, cum poate să creeze un loc at...