În tihnă

Am o familie mare şi complexă: face cât un univers întreg. Fiecare dintre membrii ei are o poveste care l-ar umple de invidie pe Balzac. Sau poate am avut eu şansa să le ascult poveştile... Personaje cu istorii fabuloase, incredibile, măreţe în splendoare sau în mizerie, arbori genealogici cât un sequoia sau, vorba unui unchi, cât un tufiş mai robust. A propos, azi e ziua lui, împlineşte 90 de ani. De Crăciun, m-a sunat să-mi spună că dacă noi, nepoţii lui, nu ne mai amintim de el, el se bucură să ne anunţe că încă mai există şi că anul ăsta s-a hotărât să moară. A făcut medicina, cardiologia, şi a plecat pe front la ruşi, apoi au venit comuniştii şi n-a fost bine, s-a însurat cu prietena lui din facultate, a opta fiică a unui moşier, fost călugăr (coleg cu Arghezi!), a fost directorul spitalului din Craiova cândva, eu mi-l amintesc doar la policlinica Batiştei. Revoltat împotriva medicinei-spectacol din zilele noastre, zice că boala ţine şi de temperament: femeile isterice întodeau...

Luni am răcit, marţi am făcut curăţenie cu Valerica pentru nunta de sâmbătă, miercuri am zăcut, joi a murit Marioara şi după-amiaza a venit doctoriţa să-l consulte pe Henri care avea febră, vineri am făcut pregătirile de nuntă şi de înmormântare, sâmbătă am fost să luăm tortul şi prăjiturile, apoi am petrecut la nuntă, duminică dimineaţa am fost după colivă şi apoi la cimitir, după care am venit acasă şi am sărbătorit-o pe Nico, că era ziua ei. Azi a nins şi mi-e puţin somn.