În tihnă

Urăsc sfaturile date de oamenii care doar citesc tone de cărţi și nu exersează nimic. Ca şi cum, dacă citeşti toată cartea de bucate, ştii și ce gust au mâncărurile din ea. De câteva zile m-am apucat de gătit fără carte de bucate. Mi-au ieşit nişte mâncăruri foarte "creative" - fie arse, fie cam dietetice (adică fără gust, zice fiul meu). Din păcate, fac parte din categoria celor care citesc tone de cărţi (şi-apoi dau sfaturi). Iar când mă apuc de trăit, nu-mi iese ca la carte. Am de gând să perseverez: o să mai pun sare, piper, ardei iute, smântână, Mozart, fără de care nu se poate găti, lacrimi (de la ceapă), puţin sânge (de la degetele de prin cartofi), mărar - că e parfumat, răbdare, umor şi la sfârşit, o să scriu şi eu o carte - de bucatele pe care le-am gustat.

De mult timp n-am mai citit o carte atât de prost tradusă... In primul moment mi-a fost ciudă că am dat banii pe un asemenea gunoi lingvistic, cu superioritatea unui redactor de Academie. Cu toate acestea, nu am putut să o las din mână, şi mi-am amintit de acele texte pe care le înţelegi dincolo de alăturarea creativă a literelor în cuvinte fără sens. M-a surprins una din primele fraze din text : "Creaţi experienţe care să merite să fie împărtaşite!" R. Bandler, autorul cărţii, este unul din părinţii NLP-ului. Mi-am pus la bătaie (de cap) toate cunoştinţele, ca să pot înţelege textul. Face banii. Mi-a dat libertatea să văd cartea ca pe o provocare pentru schimbarea propriei mele perspective înţepenite în: "ce nu poţi citi nu are valoare" sau "ce e prost spus e şi prost gândit" etc. O carte pentru spart creierii: Despre schimbare.

     În România, am trăit o bună vreme cu ideea că rușii au o mare literatură, un mare suflet ÎNSĂ, având în vedere modul în care au știut să se impună în primul rând politic la noi, nu pot fi prea ușor iubiți.  De aproape o săptămână sunt în Armenia, unde am aflat, auzit și văzut urme ale cumplitului genocid turcesc din Primul Război Mondial.       Nici nu-ți trebuie multe zile ca să vezi țara asta de la un capăt la altul, așa ciuntită cum este ea acum. Salvată de la dispariție de ruși.       Prima țară care a adoptat creștinismul într-o mare de musulmai, acum se uită cu jale la muntele Ararat de peste graniță, iar cântecele lor sunt triste.       De aproape o săptămână, rușii au început să-mi fie simpatici... și, a propos, Mimam Sinan era armean de origine.

     După-amiază, într-o bisericuță ortodoxă, între blocuri.      Lansare de carte: povestea unei  femei șchioape care îl roagă pe Dumnezeu să-i cruțe nou-născutul, promițându-I că va face pe jos drumul din Normandia la Ierusalim.       După 50 de ani, băiatul salvat se ocupă cu LUMINA (este electrician). Prezentarea uluitoarei cărți a mamei despre drumul ei e urmată de prezența unui academician francez și de cântări bizantine.       Părintele, la ieșirea din biserică: „Dumnezeu vorbește prin fiecare din noi, printr-unii mai mult, printr-alții mai puțin, ca nu-i obosească.”

     Am găsit acest citat din sf. Augustin tradus muncitorește: "iubește și fă ce vrei" (ba chiar o cunoștință s-a indignat de libertinismul afirmației).       Cu ceva amintiri de latină din facultate m-am preocupat să aflu sensurile lui dilige și m-am bucurat de înțelesul verbului: prețuiește/ valorizează/ respectă. Parcă e ceva diferit: partea simplă e să faci ce vrei dar  dilige răstoarnă totul: cu condiția să valorizezi ceea ce întâlnești în cale.       De obicei facem ce vrem neținând seama de nimeni și de nimic (ce-mi pasă mie, fac ce vrea mușchii mei..).       Dar cum este să ții seama de toți și de toate, să prețuiești ȘI să faci ce vrei?