Se întorcea de la luptă...De-abia acum și-a adus aminte de foame, între două bătălii. S-a așezat, și-a tras puțin sufletul, apoi și-a scos din traistă merindele: pâine, cârnați și un bidon de apă. Mușca lacom, mesteca pleoscăind și fornăind, de parcă n-ar mai fi mâncat de secole. De dinainte să pornească în iureșul încăierărilor cu armata lui de dragoni. Îi învinsese și de data asta. Murdar, cu gleznele umflate în adidașii scâlciați, mai purta încă mănușile groase, negre, din lână, cu care mânuia sabia. Acum, se odihnea și ea la brâu, cu mândrie strălucitoare. Era clipa lor binemeritată de odihnă.
Cavalerul rătăcit într-un oraș nebun. Sau invers.
Soarele îi încălzea spatele, mirosea a primăvară, verdele exploda copacii.
Nu puteam decât să-l privesc cu toată admirația.
Un luptător singur, într-un tramvai gol, obosit și flămând.
O clipă de grație între două stații.
