Povestea Juanitei, ducesă de Montespaldato 1.
Căzusem la pat. Calugăriţa mă doborâse. Nu puteam să mai vorbesc, să mănânc, să dorm, totul mi se amesteca în minte. Miile de pagini citite, de personaje, de emoţii, de trăiri se învălmăşeau în mintea mea, îmi vorbeau, mă strigau sau încercau să mă liniştească. Călugăriţa rămânea mereu mută, într-un colţ, privindu-mă liniştită: "vei străluci, draga mea, vei străluci...". Soţul meu mă uitase. Nu mă aşteptam la altceva, după luni întregi de delir. Cu aproape un an în urmă, venise, ca de obicei, după o lungă călătorie prin Europa. Era pasionat de literatură şi acum umbla după un roman epistolar, tradus şi publicat în Franţa, se pare, a unei misterioase misionare: - Scumpa mea, m-am îndrăgostit din nou - de data asta n-ai de ce să te temi, ea este legată cu jurământ de Dumnezeu. Nu pot să nu-ţi mărturisesc. Trăiesc o nouă viaţă: sunt o declaraţie continuă de iubire, o scrisoare de amor fără speranţă. Auzeam cuvintele lui din ce în ce mai departe. Era fix a 4756 oară când p...