În România, am trăit o bună vreme cu ideea
că rușii au o mare literatură, un mare suflet ÎNSĂ, având în vedere modul în
care au știut să se impună în primul rând politic la noi, nu pot fi prea ușor
iubiți. De aproape o săptămână sunt în Armenia, unde
am aflat, auzit și văzut urme ale cumplitului genocid turcesc din Primul
Război Mondial.
Nici nu-ți trebuie multe zile ca să vezi țara asta de la un
capăt la altul, așa ciuntită cum este ea acum. Salvată de la dispariție de
ruși.
Prima țară care a adoptat creștinismul într-o mare de musulmai, acum se
uită cu jale la muntele Ararat de peste graniță, iar cântecele lor sunt triste.
De aproape o săptămână, rușii au început să-mi fie simpatici... și, a propos, Mimam Sinan era armean
de origine.