Dacă aş fi fost bărbat, mi-ar fi plăcut să
trăiesc în Orient. Spaţiile interioare au forme de femei: moscheile, hamamul
sunt rotunde, calde şi moi. Femininul este învăluit, întrezărit, simţit şi se
foloseşte după un anumit ritual. Exteriorul este pietros, dur, în plină arşiţă,
fără umbră. Ca europeancă, m-am simţit agresată de privirile bărbaţilor, de
faptul că ei mergeau înainte, doar ei stăteau în cluburi şi jucau pietre sau
discutau - pesemne şi ei se simţeau agresaţi de braţele mele goale sau pletele
în vânt...M-a uimit luxul magazinelor cu haine tradiţionale musulmane - pe care
nu ai ocazia să le vezi în Europa, calitatea, textura, forma pe care nu le-aş
fi bănuit vreodată.
Am fost tentată de nenumărate ori să-i
judec pe barbaţi ori pe femei dar ceva mă opreşte: cum de a putut un arhitect
ca Mimam Sinan să dea atâta tandreţe şi graţie moscheilor lui, cum poate un
bărbat să construiască un spaţiu atât de cald ca interiorul unui loc în care se
roagă, cum poate să creeze un loc atât de intim ca baia turcească...
Am fost surprinsă de propriile mele
prejudecăţi, care s-au lăsat duse la vale pe dealurile Hierapolisului
- soarele nemilos făcea ca orice gând sa mi se scurgă pe şira spinării.
