Contrar aşteptărilor, nu erau deloc moi. Dimpotrivă: colţuroase, dure, tăioase - sângele mi-a ţâşnit instantaneu.
Mi se părea că recunosc frânturi de fraze, dar, cum se loveau de pământ, se spărgeau în propoziţii, silabe, litere. Stropii de sânge accentuau haotic vocale şi consoane: ce ciudat, îmi spuneam, cuvintele se rup totuşi ordonat. Pe obraji, pe frunte, pe pleoape păstrez şi acum craterele lăsate de o-uri, de e-uri şi de câteva căciuli de ă-uri. Cine ar fi crezut că vocalele pot să rănească?
La un moment dat, m-a cuprins nostalgia paragrafelor lungi, cuminţi, pe care mi se odihnea mintea alene, de la stânga la dreapta. N-aveam să o mai regăsesc vreodată...
La un moment dat, m-a cuprins nostalgia paragrafelor lungi, cuminţi, pe care mi se odihnea mintea alene, de la stânga la dreapta. N-aveam să o mai regăsesc vreodată...
De-acum, totul era praf. Să te apuci să aduni la un loc sunete, să le lipeşti pe litere şi apoi să coşi şiruri de cuvinte? La ce bun?
Adunasem deja o găleată de cuvinte pline de noroi şi sânge; aveam zeci de cicatrici pe faţă, pe mâini şi, în fine, multă linişte. În preajma mea curgea râul, alene, de la stânga la dreapta.
Adunasem deja o găleată de cuvinte pline de noroi şi sânge; aveam zeci de cicatrici pe faţă, pe mâini şi, în fine, multă linişte. În preajma mea curgea râul, alene, de la stânga la dreapta.
M-am aşezat la mal, cu picioarele în mâlul maroniu şi am turnat, cu grijă, găleata.
Peştii înfulecau sălbatic cuvinte.
