Despre poligamie la 6 ani

    Fiu-meu, 6 ani, trecând pe lângă televizorul aprins: „dragoste adevărată, ca între mine și Bianca." 

    Eu: păi nu ziceai că o iubești pe Maria? 

    - Ba da, și pe Maria și pe Mădă. 

    - Și ce faci dacă una dintre ele vrea să o iubești doar pe ea? 

    - Păi e secret pentru fiecare. Și dacă e să aleg..... Maria e cam grăsuță, Mădă e cam slăbuță... Bianca e cam potrivită. 

    - Și dacă una din ele va dori să te căsătorești cu ea, ca să vadă ca o iubești? 

    - Păi nu era chestia aia cu nunta de aur, de argint și de platină? Aur cu Bianca, argint cu Maria și platină cu Mădă. 

    - Dragule, vestea proastă e ca aurul, argintul și platina erau cu aceeași persoană. 

    - Ah. 

    - Cel puțin, asa e in Europa. Pe alte continente poti sa ai si trei neveste. 

    - Ah, da, stiu, la noi e regula asta ca sa nu fie o femeie foarte batrana cu un barbat foarte tanar, că toate vor asa. 

     Are cineva altă idee?

L'eau qui coule

(Yourcenar, femeia indragostita de imparatul Hadrian, indragostit de servitorul sau, care s-a sinucis). in timp ce altii fac ceva, eu scriu. De la minunata Vila d'Este in metroul Bucuresti: trei barbati pe scaune beti-morti, cu sticle de bere in maini, dormitand (bine ca nu li se facuse rau!). M-am gandit ca poate muncisera pe schele toata ziua si ii batuse soarele in cap, saracii. Pe urma am vazut ca aveau maini curatele, deci nu prea erau muncitori (unul vopsit frumos cu suvite, tricou de fitze...). Niste animalute bipede. Henri se uita la ei, apoi la mine, intrebator. Eu nu zic nimic si apoi jucam jocul cu "ghici la ce numar ma gandesc?" nu mi-a iesit decat o data. La Roma barbatii erau imbracati in costume elegante, iar cersetorii estropiati erau romani - ei ziceau ca din Fagaras. La noi, oameni plictisiti - de ei, de viata, de prostie.. La Roma e multa apa care spala. Poate tristetea, plictiseala, prostia. Si, cu siguranta nu se iau atata in serios: calca peste atatea generatii de oameni importanti care s-au luat in serios... au invatat sa se bucure de ceea ce au: prezentul. Si apa care curge.

Tivoli

Se pare ca imi place mult apa - nu purtam umbrela din cauza fantanilor ci a ploii..

Fontana di Trevi

Cel mai bine ma simt in avion - parca as fi de acolo, din cer - si-imi doresc sa dispar intr-o zi intr-un nor. Iar dupa ce voi diparea, ceva din mine va putea fi regasit in Fontana di Trevi - locul in care un rau subteran iese la suprafata printr-o sculptura imensa, la capatul unui palat.

Vis

Am visat azi-noapte ca sunt floare. 

Ce traire stranie! 

Și de dimineata m-am trezit. 

oare?

Bibicu

aveam odata un catel: Bibicu. Ne intelegeam perfect, cand avea chef pleca la plimbare, dupa ce lipsea 2 - 3 zile stia ca urmeaza sa-i dau cu spray de capuse, intelegea procedura si rezista stoic... pana ce am plecat intr-o tabara si bunica mea l-a dat, toata familia sustinand ca a disparut. Am suferit groaznic o data pentru ca imi lipsea cainele si-apoi pentru ca aveam sentimentul oribil ca sunt mintita si nu pricepeam de ce (regula era: spune adevarul si nu ti se va intampla nimic).
Zilele trecute familia imi reprosa ca sunt singura persoana din casa care arunca lucrurile altora fara sa-mi pese daca lor le sunt sau nu de folos: pur si simplu mi se par multe si inutile. Ba chiar mama zicea ca i se pare ca e un gest de dominare.. Lectia cu Bibicu m-a invatat ca nu conteaza ce simte alticeva, daca tie nu-ti foloseste (un caine, de pilda) poti sa-l dai - suferinta trece. Apoi, e profitabil sa minti: iti demonstrezi superioritatea si ii impui celuilalt vointa ta.

De cand mi-a picat fisa asta imi spun: e ultima data cand mai arunc ceva fara sa-l intreb pe posesor...si e ca un viciu: vreau sa ma mai razbun putin...

Oricum, n-am mai fost niciodata capabila sa ma atasez de vreun animal (mi-a fost frica) desi in anul urmator am avut parte de un porumbel care isi facuse cuibul la mine pe soba: am convietuit pana si-a gasit o prietena pe masura lui. Si nici de dragul oamenilor nu pot spune ca mor..

Plăcintă cu fantome

    Făceam placintă cu mere cu fiu-meu, de 6 ani, si ușa de la bucătărie se tot deschidea (fireste, bate vântul, mă gândeam) Și-mi trece brusc prin minte: dacă or fi entitati care se plimbă de capul lor.??

    Exasperată să tot închid ușa, zic cu voce tare: măi, da mulți mai sunteti! 

    La care, copilul imi răspunde: "ah, nu, sunt prietenele mele, fantomele, care au venit și ele la plăcintă".

- Daaa??? zic eu cu ochii mari. Da' tu vezi si alte fantome mai "rele"?

- Mmmm, da, dar numai pe cele vizibile.