Murăturile stau cuminți în borcane, la fel și zacuștile, gemurile și
compoturile.
Dacă ați ști, însă, ce război a fost până să ajungem la această ordine... O vecină de-a mea, care mai vine seara la o vișinată, spune că nașterea unui cosmos se numește haos. Ei, cam așa
a fost și aici, până să le pun pe toate la locul lor și să mă așez
liniștită, așteptând să vină iarna, să aranjăm masa de sărbători, să ne adunăm cu
toții în jurul bradului de Crăciun...
- Mă simt jignită! Mă simt desconsiderată! Mă simt batjocorită și mi-e scârbă de
această parte din mine care a fost pângărită! striga vânăta de pe tocător.
- Ooof, ce ființă orgolioasă, mormăia gogoșarul. Ce dacă e așa suplă - e mai mult lungă decât rotundă...Cine se crede? Era opărit în
sos de oțet, stătea umflat și cârcotea, ca de obicei.
- Ca și cum ar trebui să cer voie cuiva că exist, ca și cum ar trebui să mă scuz în permanență că trăiesc și sunt altfel decât se așteaptă cei din
jurul meu... Pentru ca sunt o ființă simpatică în general, plină de miez,
glumeață, care nu rănește pe nimeni. Pentru că îndrăznesc să mă simt uneori altfel
decât arăt. Ma simt jignită și îmi vine să vărs. Nu vreau sa fiu tăiată în bucăți, refuz să mă amestec în zeama asta! Și-apoi, să stau închisă într-un borcan??
Ce s-ar întâmpla dacă aș lua-o în serios? Nicio zacuscă nu e bună fără vânătă, iar ea știe foarte bine lucrul acesta. Am încercat să o conving toată după-amiaza și n-a fost chip. I-am citit de vreo câteva zeci de ori
toate rețetele pe care le-am găsit – n-a mers. Apoi, am trecut la poeziile despre
legume din cartea de engleză a fiului meu - nimic. Urla de pe tocător de tremurau geamurile.
- Bine, i-am zis exasperată, fă cum crezi, dar să știi că până mâine ai sa
te ofilești și n-o sa mai fi bună de nimic. Te las să putrezești! Ființă orgolioasă ce ești, vorba gogoșarului.
...